marți, 30 decembrie 2014

Tradiții românești în pacea Bucovinei de Nord



Deși suflul războiului din est a pătruns adânc în sufletul poporului ucrainean, în Bucovina de Nord tradițiile românești de sfârșit de an nu s-au stins. A stat mărturie în acest sens Festivalul obiceiurilor de iarnă ,,Florile dalbe”, eveniment ajuns în decembrie 2014 la a XX-a ediție.

            Totuși, pentru a justifica continuitatea tradiției în complicatul context istoric pe care îl parcurge statul ucrainean, amfitrionul festivalului, profesorul și jurnalistul Vasile Bâcu, în aula Palatului Academic din Cernăuți, a ținut să precizeze dintru început: „Astăzi nu poate să ne învinovățească nimeni că am organizat acest festival în zilele când în țară e război. Colindul de astăzi ne este o rugăciune pentru pace către Dumnezeu...”.

            Prinzând ,,Florile dalbe” cernăuțene într-o radiografie din vecinătatea bisturiului, s-au putut vedea peste 350 de participanți, reuniți în ansambluri populare, care și-au revelat datinile și obiceiurile din Țara fagilor, sub privirile unui public flămând de sevă străbună, generos nu doar în aplauze, ci și în donații pentru sprijiniirea unor familii nord-bucovinene, lovite de luptele din regiunea Donețk și Lugansk. Nota generală: calitate! Explicația? Am fi naivi dacă am rămânea la șablonul identității, dăruit de conservarea tradițiilor și obiceiurilor românești în Nordul Bucovinei. Nu poate fi negat acest atribut, însă, în dinamica socială a vremurilor, pragmatismul le sugerează, mai ales celor tineri, că un festival de avengură – unde și consulatul Românei la Cernăuți a fost reprezentat la vârf – este o rampă de lansare a unor talente, de care ținutul (odată!) românesc al Bucovinei de Nord nu duce lipsă. Șansa aparține, desigur, cutezătorilor, iar organizatorii, reprezentanții Societății pentru Cultură Românească ,,Mihai Eminescu”, au avut răbdarea și amabilitatea de a încuraja orice participant, cu toate că timpul mult se dilatase...   
            ...Părăsind orașul întemeiat în urmă cu mai bune de șase secole de Alexandru cel Bun și lăsând în urmă Codrii Cosminului în care, odinioară, Ștefan cel Mare transformase cu sabia umilința unui jurământ în măreție și glorie de neam,  îmi stăruiau – alături de vechile colinde românești ale nord-bucovinenilor – cântecele patriotice ucrainene pe care, în amurg, le-am ascultat în fața Primăriei Cernăuțiului. Mulțimea adunată ad-hoc transmitea, prin cânt, mesajul subliminal de apărare a patriei până la sacrificiul suprem. Problema e că, astăzi, când și românii din Nordul Bucovinei au început să fie victime ale conflictului din Est, statul român nu are o poziție limpede de susținere a intereselor minorității românești din Ucraina. În politica externă, parcă ne e teamă să invocăm niște drepturi istorice legitime, care ne-au contorsionat destinul încă din anul 1775 și, mai ales, după 1940. Procedăm însă infantil, prefăcându-ne că suntem receptivi la durerea poporului ucrainean, răvășit de conflictul cu prorușii din Donbas, uitând că statul din nord, după desființarea Uniunii Sovietice din anul 1991, a strâns cu mâini de oțel atât Bucovina de Nord cât și Ținutul Herța, ca să nu mai vorbim de Bugeac (sudul Republicii Moldova). Pentru decidenții români – cel puțin până acum – s-a volatilizat iute memoria efectelor economice și ecologice ale Canalului Bîstroe, construit de vecinii noștri; pe aceeși logică a consecvenței, iluștrii noștri conducători au uitat și de restrângerea  platoului continental românesc al Mării Negre, vânat în grabă de aceiași dragi megieși!
Nu-i nicio supărare, deoarece frații români din Ucraina, în absența unui sprijin consistent, au învățat să uzeze de un umor sănătos, când vreun oficial din patria mamă clamează cartea românismului în Țara Fagilor...

Niciun comentariu: