Tradiții românești în pacea Bucovinei de Nord

Deși suflul războiului din est a pătruns adânc în sufletul poporului ucrainean, în Bucovina de Nord tradițiile românești de sfârșit de an nu s-au stins. A stat mărturie în acest sens Festivalul obiceiurilor de iarnă ,,Florile dalbe”, eveniment ajuns în decembrie 2014 la a XX-a ediție.

            Totuși, pentru a justifica continuitatea tradiției în complicatul context istoric pe care îl parcurge statul ucrainean, amfitrionul festivalului, profesorul și jurnalistul Vasile Bâcu, în aula Palatului Academic din Cernăuți, a ținut să precizeze dintru început: „Astăzi nu poate să ne învinovățească nimeni că am organizat acest festival în zilele când în țară e război. Colindul de astăzi ne este o rugăciune pentru pace către Dumnezeu...”.

            Prinzând ,,Florile dalbe” cernăuțene într-o radiografie din vecinătatea bisturiului, s-au putut vedea peste 350 de participanți, reuniți în ansambluri populare, care și-au revelat datinile și obiceiurile din Țara fagilor, sub privirile unui public flămând de sevă străbună, generos nu doar în aplauze, ci și în donații pentru sprijiniirea unor familii nord-bucovinene, lovite de luptele din regiunea Donețk și Lugansk. Nota generală: calitate! Explicația? Am fi naivi dacă am rămânea la șablonul identității, dăruit de conservarea tradițiilor și obiceiurilor românești în Nordul Bucovinei. Nu poate fi negat acest atribut, însă, în dinamica socială a vremurilor, pragmatismul le sugerează, mai ales celor tineri, că un festival de avengură – unde și consulatul Românei la Cernăuți a fost reprezentat la vârf – este o rampă de lansare a unor talente, de care ținutul (odată!) românesc al Bucovinei de Nord nu duce lipsă. Șansa aparține, desigur, cutezătorilor, iar organizatorii, reprezentanții Societății pentru Cultură Românească ,,Mihai Eminescu”, au avut răbdarea și amabilitatea de a încuraja orice participant, cu toate că timpul mult se dilatase...   

            ...Părăsind orașul întemeiat în urmă cu mai bune de șase secole de Alexandru cel Bun și lăsând în urmă Codrii Cosminului în care, odinioară, Ștefan cel Mare transformase cu sabia umilința unui jurământ în măreție și glorie de neam,  îmi stăruiau – alături de vechile colinde românești ale nord-bucovinenilor – cântecele patriotice ucrainene pe care, în amurg, le-am ascultat în fața Primăriei Cernăuțiului. Mulțimea adunată ad-hoc transmitea, prin cânt, mesajul subliminal de apărare a patriei până la sacrificiul suprem. Problema e că, astăzi, când și românii din Nordul Bucovinei au început să fie victime ale conflictului din Est, statul român nu are o poziție limpede de susținere a intereselor minorității românești din Ucraina. În politica externă, parcă ne e teamă să invocăm niște drepturi istorice legitime, care ne-au contorsionat destinul încă din anul 1775 și, mai ales, după 1940. Procedăm însă infantil, prefăcându-ne că suntem receptivi la durerea poporului ucrainean, răvășit de conflictul cu prorușii din Donbas, uitând că statul din nord, după desființarea Uniunii Sovietice din anul 1991, a strâns cu mâini de oțel atât Bucovina de Nord cât și Ținutul Herța, ca să nu mai vorbim de Bugeac (sudul Republicii Moldova). Pentru decidenții români – cel puțin până acum – s-a volatilizat iute memoria efectelor economice și ecologice ale Canalului Bîstroe, construit de vecinii noștri; pe aceeși logică a consecvenței, iluștrii noștri conducători au uitat și de restrângerea  platoului continental românesc al Mării Negre, vânat în grabă de aceiași dragi megieși!

Nu-i nicio supărare, deoarece frații români din Ucraina, în absența unui sprijin consistent, au învățat să uzeze de un umor sănătos, când vreun oficial din patria mamă clamează cartea românismului în Țara Fagilor...

Dezlegare prezidențială mioritică

Mat! Cortina s-a tras peste prezidențialele alegeri ale lui noiembrie, soldatul umil al rostirii căluțului de lemn de început de mileniu. Suflă un vânt rece, angoasant și, pentru unii, care nu și-au procurat lână din transhumanța mioritică spre porțile Atlanticului, alizeele dinspre apus le-au spulberat pânzele corăbiilor. Scrutând alegerile prezidențiale dintr-un scaun cioplit rudimentar din paltin de codru de Lișna, nepoleit de gușa unui post de televiziune ce-a confiscat arogant un strop din realitate, văd prăvălindu-se, într-un joc sinergic cu îngust orizont, bucuria cu tristețea, satisfacția cu ratarea, acceptarea cu repulsia. Starea e generată numai de zgomotul făcut prin poziționarea în colțul câștigător sau perdant al banchizei electorale...

Ruletă rusească alegerile din turul doi prezidențial 2014! Câștigătorul, descins dintr-o conjunctură cu o semnificație astrală (poate) interesant de descifrat, a luat potul cel mare. Omagierea outsider-ului, transformat peste noapte în omul mometului, e laitmotivul următorilor ani!

Așadar, în spiritul zilei, felicitări domnule Iohannis! Recentul vot a demonstrat că, în piramida socio-politică românească, viitorul e al tău, dar, precum în basme, cu o condiție – să transformi Țara după chipul și asemănarea Sibiului! Pari zâmbitor și sigur pe tine, beneficiind de avantajul lăuntric al strămoșilor, însă noi, latinii, dispunem astăzi de un capital de răbdare mai subțire decât cel din vremea lui Carol al II-lea... Firește, nu e un avertisment, ci doar dorința vie de a materializa, întru poporul român, șansa istorică de a ne conecta la realitatea timpului ,,prin noi înșine’’, alături de orice credibil partener de pe mapamond.

Știu, undeva în străfunduri, sunt iluzii în care am obosit să cred! Ce se ivește la orizont? Nimic spectaculos, doar că vechea administrație începe să facă zid în jurul premierului pentru a-și păstra privilegiile, iar oamenii noului stăpân, disecând psihologia hienelor, încep să sape în zidurile alianței roșii până când fisurile vor genera hemoragia sistemului. Apoi, pe măsură ce împotrivirea va fi palidă, oamenii noi, după modelul moștenitorilor lui Williang Golding, îi vor alunga din jilțuri pe urmașii lui Iliescu și-și vor imprima aspirațiile în carnea supușilor, care i-au adus la putere. Sună ușor a sclavie? Da! Să n-ai nicio grijă, fiule, deoarece, și în democrație, nevoia de a-ți cravașa oamenii, care depind oarecum de tine, crește pe măsură ce urcă miza jocului politic!

              Un cuvânt și pentru învins: Victore, abia astăzi, 17 noiembrie 2014, într-un pulover simplu, dezbrăcat de costumul de campanie, mi-ai plăcut! Ai, probabil, și tu convingerea că, pentru generația noastră, plecată deja spre jumătatea secolului, lecția umilinței și a modestiei e singura care poate conduce spre biruință. Și, un amănunt, dacă reziști atacurilor alor tăi am convingerea că, peste ani, poți fi un președinte bun! (Mai e ceva: oare nu regreți că, dând curs sfaturilor unor binevoitori, l-ai pus cu spatele la zid pe Crin Antonescu, forțându-l să renunțe la candidatura pentru prezidențiale?!...)

Ascensiunea Estului grație sancțiunilor Occidentului

                Încet, dar din ce în ce mai agresiv, conflictul armat din estul Ucrainei s-a transformat într-un război economic între Occident și Federația Rusă. Vestul a ridicat piatra, în speranța că țarul Putin va ceda unor presiuni economice și politice care, pe termen scurt și mediu, vor submina dezvoltarea statului răsăritean. A sperat că astfel va zăgăzui implicarea directă și indirectă a Moscovei în Ucraina. Fără îndoială că, dacă ar fi avut în față un stat rapace, cu posibilități economice și militare limitate, boicotul Occidentului ar fi fost mai

mult decât suficient pentru a reteza niscaiva gheare, ori pentru a toci caninii jinduitori de pradă proaspătă, însă, când vorbim de ursul răsăritean, trezit parcă de la început de an 2014 cu o devorantă foame de spațiu, glorie și orgoliu, se pare că abordarea în contradictoriu nu e tocmai fericită, dacă ne gândim că Moscova a luat deja în calcul o serie de măsuri represive, precum cele  privind interdicția produselor alimentare din Statele Unite și Uniunea Europeană, sau cele care ar viza interzicerea tranzitului companiilor aeriene occidentale spre Asia prin spațiul său aerian.

                Susținătorii Vestului, care zeifică modelul de ființare apusean , uitând că mai mereu în istorie statele dinspre Mediterana și Atlantic și-au urmărit interesele lor – în detrimentul celor care au fost porți ale creștinătății! – se isterizează afirmând că, pentru Kremlin, Ucraina e o etapă în lungul șir de anexări întru refacerea URSS-ului, și chiar mai mult, dacă Occidentul nu va replica energic, prin măsuri politice, economice și chiar militare. Până la un punct se poate spune că au dreptate, deoarece, dacă ar simți vulnerabiltate în Alianța Nord-Atlantică, Vladimir Putin nu s-ar sfii să îmbunătățească testamentul lui Petru cel Mare. Cum datele din teren nu-i sunt atât de favorabile, țarul Putin se va mulțumi cu estul și sudul Ucrainei, în ciuda sancțiunilor Vestului.

Pe de altă parte, boicotul economic asupra Federației Ruse  va spori nu doar ura națiunii răsăritene asupra Occidentului, ci și prestigiul președintelui Putin, văzut ca un stindard al luptei împotriva hegemoniei Vestului asupra lumii. Pe ce mă bazez, lansând o astfel de ipoteză?! Fac doar apel la istoria poporului rus care, de câte ori a fost sub presiune – de pildă, în campania lui Napoleon sau în cea a lui Hitler – a devenit mai puternic și mai influent ca oricând în jocul geopolitic mondial. Faptul că națiunea rusă consideră că estul și sudul Ucrainei îi aparțin de drept – alte eventuale zone fiind pradă de război, fapt tolerat fără mari remușcări nu doar la slavii răsăriteni! – este argumentul decisiv în susținerea populară a acțiunilor în Ucraina ale țarului de la Kremlin. În aceste condiții, Vladimir Putin este obligat să-i sprijine pe separatiștii din Donețk și Lugansk până la îndeplinirea obiectivelor geostrategice, pe care, cu abilitate tot el le-a fabricat, pentru că altfel ar pierde uriașa simpatie populară de care se bucură în Rusia, riscând nu doar să fie aruncat dincolo de frâiele puterii de către un Bucefal mai neîmblânzit decât cel din antichitate, dar și să-i fie schimbat costumul prezidențial cu altul în zeghe, că tot e la modă postavul...  

În plus, stoparea accesului tehnologiei firmelor occidentale pe piața de capital rusească va obliga statul slav să se modernizeze cu o rapiditate care, altfel, ținând cont de lentoarea specifică locuitorilor din cea mai mare și mai rece țară din lume, n-ar fi posibilă. Să nu uităm că rușii, (doar!) când se simt cu spatele la zid, sunt capabili de performanțe greu de egalat în vreun domeniu; de pildă, în anii '40 ai secolului trecut, într-un timp record, au schimbat tancurile T-26, falimentare după primele confruntări cu Panzerul german, cu tancul T-34, decisiv în obținerea victoriei Aliaților în  al Doilea Război Mondial. Lărgind ușor aria, pentru cei care au aplecare spre cuvântul scris, fac trimitere și la Feodor Dostoievski, marele scriitor rus care,  în doar trei săptămâni, și-a salvat drepturile de autor prin nuvela ,,Jucătorul”…

Așadar, prin acțiunile sale din ultimile luni îndreptate împotriva Moscovei, Occidentul a contribuit la trezirea energiilor din gigantul de la răsărit, dar, în același timp, a oferit și jucătorului din umbră, China, șansa de a beneficia aproape la discreție de gaze naturale rusești, necesare pentru a deveni prima economie a lumii mai repede decât se prognoza. Iar dolarii de la chinezi le oferă rușilor, pentru ani buni, atât certitudinea că Federația Rusă nu poate fi izolată prin presiunile Occidentului, cât și suportul pentru inițierea și susținerea proiectelor de dezvoltare macroeconomică pentru următoarele decenii. Astfel, dependența Rusiei față de tehnologia de vârf apuseană va putea fi suplinită prin efort intern, însă, nevoia de resurse naturale va obliga Occidentul să-și reconfigureze destul de iute poziția față de Kremlin, mai ales că piețele semnificative din America Latină le sunt deja favorabile rușilor.

Rămâne însă ca noi, românii, care am avut parte de-a lungul veacurilor de sumbre experiențe cu viitorul vecin de la răsărit, să avem inteligența de a grăbi includerea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, ca prim pas întru unire, neuitând însă, în aceste vremuri de modificări ale frontierelor, de teritoriile românești din Ucraina, smulse de sovietici prin raptul din secolul trecut.   

Ape mioritice cu deschidere europeană

Ivită rotund din spuma timpului, ziua de 25 mai 2014, prin deznodământul alegerilor europarlamentare, a reașezat în alte vase apele puterii politice de la nivelul Uniunii Europene pentru următorii ani. Chiar și cei mai buni, mai drepți și mai viteji dintre concetățenii meleagurilor străbătute odinioară de Herodot au învins. Onoare, glorie veșnică lor, dar și celor care, nu doar în România, le-au proiectat imaginea în noul Panteon european! Ironia, sarcasmul și mângâierile cinice sunt catapultate doar pe adresa învinșilor. Dar și generozitatea aproape demiurgică. Coborâtă din slava socială a zilei, augusta milă a noilor decidenți își revarsă surâzător balsamul, creat după reţeta antică a galilor, pentru talgerele balanței cu romanii atinși de resemnarea lui ,, vae victis”...

Nici unii, nici alții dintre actorii implicați la dreapta, la stânga ori în centrul jocului politic nu conștientizează prea limpede elementele de efemeritate ale alegerilor în cauză, dar trăiesc plenar victoria sau, în altă cameră, înfrângerea. Inventează strategii de maximizare a avantajelor unor rezultate care să le scoată corabia din granițele înguste ale unui port cu pirați, deghizați în băieți de prăvălie, ori scotocesc realitatea întru identificarea unor soluții de avarie, când n-au avut inspirația să depășească geamandura electorală. Peste tot însă, suverană, s-a întins o miasmă de manipulare, de calcul rece, care-l exclude din ecuație pe alegătorul simplu, căruia cu un zâmbet de la stânga la dreapta i-a fost ademenit votul. Consultanți politici cu vocație de hienă, înconjurați de albine din stupul mass-media, trudesc în continuare la sloganuri electorale, cu un impact chirurgical similar celui pe care, la picioarele zeului-ban, îl abordau relaxați eroii lui Orwell, seduşi de aroma aspidistrei... Ca peste tot în Europa, nimic nu e lăsat nici în spațiul carpato-danubian la voia întâmplării, fiecare detaliu având o valoare simbolică, generatoare de plus valoare. Contează însă acum rezultatul viitoarelor alegeri, din noiembrie, procentele obținute de competitori prin metode de tip ,,cămașa albastră”, ,,pălăriada”, ,,căpșunarii” sau ,,suveica” putând fi la fel de liniștitoare ca cele provenite dintr-un scrutin fără ,,turism” şi pachete de alimente semiexpirate, condimentate cu papuci a căror pereche se livrează doar după numărarea voturilor...

Este evident că, la noi, înainte sau după alegeri, mișcările de trupe de la stânga la dreapta și invers au eleganța vehiculelor flămânde de slalom, lansat pe drumurile naționale și europene, unde, pentru un plus de siguranță, îți încorsetezi caii putere ai bolidului, din amreiaj, în treapta întâi de viteză. Pare incomod? Trecem peste asta, de vreme ce supraviețuirea politică e suprema rațiune a candidatului, în numele căreia poate sacrifica lejer doctrinele și proiectele pentru care electoratul l-a uns.

Și totuși, lărgind panorama votului din 25 mai, observăm că, în spatele ascensiunii unor partide extremiste dintr-o serie de state, se profilează din ce în ce mai clar fisurile Uniunii Europene, care nu prea mai face față provocării unor națiuni cu multiple probleme economice. Nu știm dacă Germania, motorul Europei, va fi capabilă ori va avea disponibilitatea de a le rezolva, însă proiectul european – dilatat din nevoia bătrânului continent de a face față economic nu doar Statelor Unite, ci și ascensiunii statelor emergente din Asia și America Latină – pare mai fragil ca niciodată. Știm că împreună ne e mai bine tuturor – pentru noi, românii, spargerea uniunii într-un viitor oarecare ar fi o tragedie! –, dar mai știm că, astăzi, prin voturile sale, statele occidentale au arătat că doresc să se orienteze mai mult spre interior, dar căutând cu precădere în politica externă parteneri egali, nefiind dispuse să-și sprijine ,,surorile” timide, palide din punct de vedere economic.

             Ne vom adapta din mers și vom deveni eficienți, depășindu-ne condiția, mai ales prin tinerii care, din Occident, trimit în țară nu doar bani albi, ci și un mod de viață pragmatic?! Poate că da, deoarece suntem condamnați să evoluăm iute la scară macroeconomică – folosindu-ne inteligent resursele și cheltuind după altă filosofie banul public –, pentru că altfel vom continua să gravităm în zona gri a uniunii, fiind acceptaţi de Vest doar cât pădurile seculare vor mai avea arbori în picioare, munții nu doar piatră în străfunduri, iar supermarketurile vor mai fremăta de căruțuri vesele!