TIMPUL HIENELOR LOVIT DE STRADĂ

Început din nevoia iubitului cârmaci de a-şi impune ,,voinţa de putere”, conflictul cu întemeietorul SMURD-ului, doctorul Raed Arafat, a dat un impuls naţional protestelor împotriva preşedintelui, guvernului şi partidelor de la putere. Deşi uşor ezitanţi, ne-am conectat şi noi, truditorii din Educaţie, la tensiunea solicitărilor din Piaţa Universităţii, dezvăluind o Românie profund lovită de un timp al hienelor.
În ceasul ce năprasnic îşi rostogoleşte Crivăţul dinspre semeţul Gerar către aprigul Făurar 2012, privind ruptura dintre societatea româneacă şi reprezentanţii Puterii, simt nevoia unei analize globale, exhaustive pe cât posibil. Îmi voi cenzura această dorinţă, aruncând însă un năvod înspre rechinii corupţiei din Educaţie, dar, întrucât forţa mi se opreşte îndărătul cuvântului, nu-mi propun să-i opresc din înfulecat resursele financiare ale Ţării, ci să trag un semnal de alarmă că şi în învăţământul românesc decidenţii şi-au desăvârşit arta escrocheriei. Asupra celorlalte rele din Educaţie – subfinanţare, disponibilizări de personal, stupizenii de tot felul – s-a mai făcut vorbire, dar corupţia a fost o coordonată de care cadrul didactic s-a ferit să glăsuiască. Prins însă de febra frământărilor sociale generale, mă simt obligat să îngădui asupra acestui fenomen, nefăcând caz de aspecte minore – în categoria cărora includ faptul că vreun decident din sistemul de Educaţie s-a dus în concediu cu maşina instituţiei –, ci pe elementele esenţiale, care au modifict în sens pozitiv existenţa unui minuscul segment uman, în detrimentul celor mulţi de la catedră.
Concret, ne plângem că n-avem acces la fondurile europene, că am absorbit în orice domeniu sume infime din cota ce revenea României, ceea ce e un adevăr confirmat de statistici. Aceleaşi statistici nu pot însă preciza că, pentru domeniul Educaţiei, majoritatea proiectelor finanţate din Fondul Social European – Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) – au ca manager de proiect sau coordonator de programe pe distinşii diriguitori ai sistemului, mai-marii ministerului şi ai inspectoratelor şcolare, în timp ce cadrele didactice fără legături în cercurile puterii au accesul interzis ori, în cel mai bun caz, limitat în acest perimetru. M-ar amuza dacă nu m-ar durea să văd cum o serie de decidenţi din învăţământ – unşi politic din raţiuni în care competenţa n-a mai avut ,,spaţiu” – îşi postează pe net salariul de două-trei mii de lei, susţinând cinic că celelalte câteva zeci de mii de lei, primite lunar ca recompensă (legală!) pentru implicarea în proiecte europene, reprezintă ,,sume bune întradevăr, fiind practic încă un salariu”...
Nu am cunoştinţă de niciun profesor din învăţământul preuniversitar care să fie retribuit lunar altfel decât modest, însă cunosc destui decidenţi din Educaţie, ce se folosesc de poziţia din sistem pentru a colecta sume de bani, care i-ar face să pălească de invidie până şi pe omologii lor din statele nordice, acolo unde Educaţia e, în termeni reali, prioritate naţională. Iar ceea ce spun nu e o găselniţă preluată din mass-media, care foloseşte senzaţionalul pentru a vinde marfa, ci reprezintă poziţia exprimată candid, în conferinţe de presă, de diverşi diriguitori din Educaţie, ce consideră că e cât se poate de firesc să acumulezi averi exorbitante uzând de ,,culoarea” zilei.
Fără îndoială că cei care au câştigat doar prin efort şi inteligenţă un proiect cu finanţare europeană pot fi deranjaţi de prezenta abordare. Ştiu, sunt şi oameni ai catedrei care, în numele şcolilor unde activează, au demarat proiecte europene, fiind riguroşi şi corecţi cu banii pe care-i gestionează. Ceilalţi, decidenţii Educaţiei, care strâng pentru ei înşişi ,,bani albi pentru zile negre” din proiecte de zeci de milioane de euro – fără nicio relevanţă în actul educaţional! – sunt ţinta pe care mi-am fixat-o.
Deontologia îmi cere să evit pedalarea pe date concrete, deşi undeva în străfundurile fiinţei cu greu îmi reprim dorinţa de a-i demasca pe corupţii din Educaţie. Pe de altă parte, încerc un sentiment de compasiune pentru efortul aceloraşi decidenţi, care, la scara fiecărui judeţ, duc sisific povara atâtor obligaţii în ,,comitete şi comiţii”, unde până şi Farfuridi ori Brânzovenescu ar fi clacat de istovire... Se vede faptul că, între timp, în Educaţia românească, ca de altfel în întreg spaţiul carpato-danubian a (re)apărut ,,supraomul” nietzschenian, capabil printr-o simplă concentrare a ,,voinţei de putere” să acopere îndatoririle profesiei, precum şi pe cele politice – izvorâte dintr-o funcţie cu o anumită greutate –, pe cele de manager şi coordonator de proiecte şi, evident, pe cele din existenţa privată.
... şi pentru că îmi repugnă un astfel de ,,supraom”, pus pe căpătuială cum nu s-a mai întâmplat în Istorie, îi salut cu toată consideraţia pe toţi cei care, într-o formă sau alta, în numele naţiunii române recuperează – prin proteste în Piaţa Universităţii şi peste tot în ţară – demnitatea ciuruită de o caracatiţă care, mai nou, se resuscitează cinic cu energie de hienă putinizată!