Încet, dar din ce în ce mai agresiv, conflictul
armat din estul Ucrainei s-a transformat într-un război economic între Occident
și Federația Rusă. Vestul a ridicat piatra, în speranța că țarul Putin va ceda
unor presiuni economice și politice care, pe termen scurt și mediu, vor submina
dezvoltarea statului răsăritean. A sperat că astfel va zăgăzui implicarea
directă și indirectă a Moscovei în Ucraina. Fără îndoială că, dacă ar fi avut
în față un stat rapace, cu posibilități economice și militare limitate,
boicotul Occidentului ar fi fost mai
Susținătorii
Vestului, care zeifică modelul de ființare apusean , uitând că mai mereu în
istorie statele dinspre Mediterana și Atlantic și-au urmărit interesele lor – în
detrimentul celor care au fost porți ale
creștinătății! – se isterizează afirmând că, pentru Kremlin, Ucraina e o
etapă în lungul șir de anexări întru refacerea URSS-ului, și chiar mai mult,
dacă Occidentul nu va replica energic, prin măsuri politice, economice și chiar
militare. Până la un punct se poate spune că au dreptate, deoarece, dacă ar
simți vulnerabiltate în Alianța Nord-Atlantică, Vladimir Putin nu s-ar sfii să îmbunătățească testamentul lui Petru cel
Mare. Cum datele din teren nu-i sunt atât de favorabile, țarul Putin se va
mulțumi cu estul și sudul Ucrainei, în ciuda sancțiunilor Vestului.
Pe de altă parte, boicotul economic asupra
Federației Ruse va spori nu doar ura
națiunii răsăritene asupra Occidentului, ci și prestigiul președintelui Putin,
văzut ca un stindard al luptei împotriva hegemoniei Vestului asupra lumii. Pe
ce mă bazez, lansând o astfel de ipoteză?! Fac doar apel la istoria poporului
rus care, de câte ori a fost sub presiune – de pildă, în campania lui Napoleon
sau în cea a lui Hitler – a devenit mai puternic și mai influent ca oricând în
jocul geopolitic mondial. Faptul că națiunea rusă consideră că estul și sudul
Ucrainei îi aparțin de drept – alte eventuale zone fiind pradă de război, fapt
tolerat fără mari remușcări nu doar la slavii răsăriteni! – este argumentul
decisiv în susținerea populară a acțiunilor în Ucraina ale țarului de la
Kremlin. În aceste condiții, Vladimir Putin este obligat să-i sprijine pe
separatiștii din Donețk și Lugansk până la îndeplinirea obiectivelor
geostrategice, pe care, cu abilitate tot el le-a fabricat, pentru că altfel ar
pierde uriașa simpatie populară de care se bucură în Rusia, riscând nu doar să
fie aruncat dincolo de frâiele puterii de către un Bucefal mai neîmblânzit
decât cel din antichitate, dar și să-i fie schimbat costumul prezidențial cu
altul în zeghe, că tot e la modă postavul...
În plus, stoparea accesului tehnologiei
firmelor occidentale pe piața de capital rusească va obliga statul slav să se
modernizeze cu o rapiditate care, altfel, ținând cont de lentoarea specifică
locuitorilor din cea mai mare și mai rece țară din lume, n-ar fi posibilă. Să
nu uităm că rușii, (doar!) când se simt cu spatele la zid, sunt capabili de performanțe
greu de egalat în vreun domeniu; de pildă, în anii '40 ai secolului trecut,
într-un timp record, au schimbat tancurile T-26, falimentare după primele
confruntări cu Panzerul german, cu tancul T-34, decisiv în obținerea victoriei
Aliaților în al Doilea Război Mondial. Lărgind
ușor aria, pentru cei care au aplecare spre cuvântul scris, fac trimitere și la
Feodor Dostoievski, marele scriitor rus care,
în doar trei săptămâni, și-a salvat drepturile de autor prin nuvela
,,Jucătorul”…
Așadar, prin acțiunile sale din ultimile
luni îndreptate împotriva Moscovei, Occidentul a contribuit la trezirea
energiilor din gigantul de la răsărit, dar, în același timp, a oferit și
jucătorului din umbră, China, șansa de a beneficia aproape la discreție de gaze
naturale rusești, necesare pentru a deveni prima economie a lumii mai repede
decât se prognoza. Iar dolarii de la chinezi le oferă rușilor, pentru ani buni,
atât certitudinea că Federația Rusă nu poate fi izolată prin presiunile
Occidentului, cât și suportul pentru inițierea și susținerea proiectelor de
dezvoltare macroeconomică pentru următoarele decenii. Astfel, dependența Rusiei
față de tehnologia de vârf apuseană va putea fi suplinită prin efort intern, însă,
nevoia de resurse naturale va obliga Occidentul să-și reconfigureze destul de
iute poziția față de Kremlin, mai ales că piețele semnificative din America
Latină le sunt deja favorabile rușilor.
Rămâne
însă ca noi, românii, care am avut parte de-a lungul veacurilor de sumbre
experiențe cu viitorul vecin de la răsărit, să avem inteligența de a grăbi
includerea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, ca prim pas întru unire,
neuitând însă, în aceste vremuri de modificări ale frontierelor, de teritoriile
românești din Ucraina, smulse de sovietici prin raptul din secolul trecut. 
